Dialogul nr. 64: Vecine, vecine, mai cheamă şi-un cîine!

Sînt acasă, lucrez la o traducere şi ascult muzică la căşti, cu volumul redus, cît să mă pot concentra şi să existe un zgomot de fond care să alunge singurătatea. Peste toate astea, aud, din senin, bătăi. Par să vină dinspre uşă şi întorc privirea. De acolo vin cu siguranţă. Cineva trage de zor de clanţa uşii şi bate cu toată puterea. Sar de pe scaun ca ars şi deschid repede. O babă. Mă uit mai atent la ea şi-mi amintesc c-am mai văzut-o pe-aici, e o vecină.

─ Dom’le, vecini sîntem, daţi-o-ncolo de treabă, daţi muzica mai încet!
─ Ce muzică, doamnă?
─ Aaa, nu de la matale se aude?
─ Nu, doamnă, nu, dar, chiar şi-aşa, să trageţi de uşile oamenilor?
─ Aaaa, v-am deranjat deci.

Şi pleacă.
Sperăm şi noi să plecăm din blocul ăsta cît mai curînd.

*Publicat iniţial aici.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: